Joi, 13 August 2020 10:50

UMF Cluj, exemplu de bune practici în Raportul Curții de Conturi privind gestionarea resurselor publice în stare de urgență

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” este menționată în capitolul „Exemple de bune practici” din cadrul raportului special al Curții de Conturi privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență, realizat la solicitarea Parlamentului României.

„Un exemplu de bună practică îl constituie modul în care autoritățile publice locale și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, s-au implicat activ în gestionarea și suportul acordat în prevenirea și combaterea propagării infecției cu COVID-19. Astfel, Universitatea a pus la dispoziția autorităților publice spațiile de cazare aflate în proprietatea sa pentru cazarea personalului medical, asigurând astfel, gratuit, 43 de camere. În acestea au fost cazate 137 persoane, Universitatea suportând integral costurile pentru utilități, întreținere și reparații aferente acestor spații.”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca s-a implicat activ, pe perioada stării de urgență, în gestionarea și suportul acordat pentru prevenirea și combaterea răspândirii infectării cu virusul Sars-CoV-2, prin sprijinirea spitalelor, a personalului medical și a persoanelor vulnerabile și prin alte măsuri:
•    O cantitate record de dezinfectant (peste o tonă) a fost produsă în laboratorul Facultății de Farmacie și apoi distribuită către spitale.
•    Peste 10.000 de testări COVID-19 au fost realizate, la cererea autorităților și a spitalelor din Cluj-Napoca, de cercetătorii de la Centrul de Genomică Funcțională și Medicină Translațională și specialiștii din cadrul Laboratorului Disciplinei de Medicină Legală. În acest moment, se pot face și testări la cererea pacienților.
•    Peste 100 de cadre didactice din cadrul universității s-au aflat în linia întâi, în spitalele din Cluj-Napoca.
•    Centrul de Consiliere Psihologică din cadrul universității a oferit suport psihologic gratuit personalului sanitar.
•    Studenții voluntari au oferit sprijin bătrânilor și persoanelor vulnerabile atât prin acțiuni pe teren, cât și prin intermediul platformei Medici pentru tine.

Accesat de 636 de ori

Selecție - anunțuri